Neputinta

Neputinta imi curge prin artere si vene ca o boala grea. O simt cum pleaca din mine si cum se intoarce tot in mine. O simt, de parca as fi pe moarte si n-as mai putea simti altceva. Nu vreau sa fac nimic. Absolut nimic. Vreau doar sa stau si s-o contemplez. Sa fac scenarii, sa-mi imaginez mii de esecuri, de erori, de dureri, rani si tradari. Vreau sa ma doara din ce in ce mai tare. Vreau sa merg dincolo de limita asta absurda. Vreau sa sufar profund, sa mi se cutremure sufletul, spiritul, aura de durere. Vreau sa ma opresc in loc si sa privesc la oamenii care merg mai departe. Inutila. Inutila este existenta mea ca o relicva a ceva ce ar fi putut fi dar nu e. Inutil e totul. Inutila e zapada, inutil e frigul. Inutila e respiratia.

Astept ceva autentic. Astept sa simt ceva si nu simt nimic in afara de scarba, sictir, ura, neputinta si inutilitate. Nu simt nimic in afara mea. Nu simt nimic in afara de mine.

Imi urasc eul in cel mai profund, metafizic si transcendent mod. Si asta numai ca sa folosesc cuvinte mari. Ca sa-mi demonstrez ca nu e vina cuvintelor. Ca nu e vina mea.

BA E VINA TA! FIINTA INUTILA SI DE NIMIC! ESTI CEA MAI ORIBILA FIINTA!