La cererea fanilor

La cererea fanilor (de fapt a singurului meu fan care mi-a reprosat ca n-am mai postat nimic pe blog) se naste aceasta postare draguta, verde si calda, ca o frunza de tei in miezul unei zile de vara. Azi cu o zi inainte de implinirea a 20 de ani de la incarnarea (sau reincarnarea) fiintei mele pe aceasta planeta pot spune ca prefer caldura racoritoare a primaverii. Caldura din Bucuresti este calda, uscata si sufocanta chiar si atunci cand e umeda. O sa devin in scurt timp ca un pui de potarniche fugind dupa putina umbra si racoare.(aici imi imaginez puii de potarniche fugind  prin iarba cu o viteza ametitoare, ca un roi de albine terestru (presupunand ca pasarile astea micute pe care mi le imaginez eu sunt pui de potarniche)).

Si tot la cererea publicului: Prietenul meu e inalt. (va urma)

In regula.

Nu mi-e prea clar de ce scriu asta acum. Nu ma simt purtata de nici o forta supranaturala, asa ca nu va fi loc de nici o dezvaluire macabra sau magica. Nu am nici un fel de sentimente. Consider ca sunt indragostita dar despre asta nu as scrie aici. De ce? Pentru ca nu as vrea sa impart cu nimeni nici macar gandurile mele despre el si despre asta sau senzatiile trecatoare. Nu vreau sa impart nimic din ce are legatura cu el.(si totusi ceva ceva am zis; simt cum se deschide spre mine un cerc vicios si ma cuprinde; ce ne e si cu cercurile astea). Asa ca indragosteala nu se pune la sentimente. Nu simt furie, depresie, axietate. Mai ales anxietatea si-a luat liber in seara asta si asta imi da senzatia stupida ca lucrurile vor fi in regula.

Lucrurile nu vor fi in regula. Punct.

Neputinta

Neputinta imi curge prin artere si vene ca o boala grea. O simt cum pleaca din mine si cum se intoarce tot in mine. O simt, de parca as fi pe moarte si n-as mai putea simti altceva. Nu vreau sa fac nimic. Absolut nimic. Vreau doar sa stau si s-o contemplez. Sa fac scenarii, sa-mi imaginez mii de esecuri, de erori, de dureri, rani si tradari. Vreau sa ma doara din ce in ce mai tare. Vreau sa merg dincolo de limita asta absurda. Vreau sa sufar profund, sa mi se cutremure sufletul, spiritul, aura de durere. Vreau sa ma opresc in loc si sa privesc la oamenii care merg mai departe. Inutila. Inutila este existenta mea ca o relicva a ceva ce ar fi putut fi dar nu e. Inutil e totul. Inutila e zapada, inutil e frigul. Inutila e respiratia.

Astept ceva autentic. Astept sa simt ceva si nu simt nimic in afara de scarba, sictir, ura, neputinta si inutilitate. Nu simt nimic in afara mea. Nu simt nimic in afara de mine.

Imi urasc eul in cel mai profund, metafizic si transcendent mod. Si asta numai ca sa folosesc cuvinte mari. Ca sa-mi demonstrez ca nu e vina cuvintelor. Ca nu e vina mea.

BA E VINA TA! FIINTA INUTILA SI DE NIMIC! ESTI CEA MAI ORIBILA FIINTA!

More notes to......

Arunca-te in betia de culori a lumii. Sinucide-te cu fiecare sunet care zgaraie dureros de abrupt linistea rece a vietii tale. Adulmeca fiecare pericol! Evita-l! Ucide-l! Delireaza! Incearca sa resuscitezi toate momentele alea stupid de sentimentale in care te-ai simtit singur, ranit, lovit, ucis, sangerand, plangand, injurand, ucigand. Loveste! Loveste tot ce te inconjoara! Raneste-i! Raneste-i! Fa-i sa sufere si bucura-te de suferinta lor. Zambeste acru cand iti cer mila. Zambeste-le si spune-le ca nu mai ai. Ca reducerile s-au terminat. Spune-le ca nu mai am pantofi marimea lor si iti e prea lene, sictir, sila de ei ca sa le cauti marimea. Spune-le ca ii urasti.

Sa nu mai speri niciodata!

Din seria celor ce aş putea (unele nu se vor întâmpla)

Aş putea să nu îmi mai pun întrebări.
Aş putea să fac ocolul Pământului începând de mâine.
Aş putea să las totul în urmă şi să nu mă mai întorc aici.
Aş putea să mă pierd în infinitul ochilor tăi şi să uit de mine.
Aş putea să dansez trei zile fără oprire.
Aş putea să mă dezintegrez ca o particula bolnavă de propria sa existentă.

Întotdeauna mi-a fost ciudă pe presimţirile mele care s-au dovedit a fi întemeiate. Gânduri înnegrite de degete afumate care şi-au lăsat umbra pe ele.

În rest nimic.
Absolut nimic.

Comert de Terbellius Alexandru

- Vreau sa fie frati! Spuse Jaques cu autoritate.
- Domnule, va sfatuiesc sa luati mai bine pe acestia trei, nu sunt frati dar va asigur ca au exact acelasi efect. Raspunse vanzatorul.
Jaques ezita putin dar in final accepta oferta propusa de vanzator.
Puse totul intr-o punga de hartie si pleca.
In drum spre casa vazu victimele razboiului incepand sa se umfle pe strazi.
I se paru la un moment dat ca il vazu pe tatal sau printre cadavre.
Era imposibil insa. Tatal sau nu se nascuse inca...cel putin nu in mod normal.
Jaques disparu...

Joi de Terbellius Alexandru

Mereu era la fel. Mereu, cand se nastea cineva sau cand o noua vietate lua nastere, era mare sarbatoare.
UzineleNu si Joi... erau inchise, cetatenii ieseau in strada, bucuria era in toi.
Nu si Joi...
In fiecare Joi cetatenii stateau in case, toti purtau cel putin doua din cele cinci sutane, apa rasarea iar.
Apa ii tinea in casa pe cetateni.
Joia nu venea posta, joia nu latrau cainii. Pe strazi era o liniste mai ceva decat in marile temple din sudul Rusiei.
Joia nu se naste nimeni...

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Mi-e drag soarele care intra pe fereastra cand eu ma tolanesc langa tine si sper ca asa adormit cum esti, o sa ma simti si-o sa intinzi o mana peste mine ca sa ma imbratisezi. Iar tu intotdeauna faci asta.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!