Din seria celor ce aş putea (unele nu se vor întâmpla)

Aş putea să nu îmi mai pun întrebări.
Aş putea să fac ocolul Pământului începând de mâine.
Aş putea să las totul în urmă şi să nu mă mai întorc aici.
Aş putea să mă pierd în infinitul ochilor tăi şi să uit de mine.
Aş putea să dansez trei zile fără oprire.
Aş putea să mă dezintegrez ca o particula bolnavă de propria sa existentă.

Întotdeauna mi-a fost ciudă pe presimţirile mele care s-au dovedit a fi întemeiate. Gânduri înnegrite de degete afumate care şi-au lăsat umbra pe ele.

În rest nimic.
Absolut nimic.

Comert de Terbellius Alexandru

- Vreau sa fie frati! Spuse Jaques cu autoritate.
- Domnule, va sfatuiesc sa luati mai bine pe acestia trei, nu sunt frati dar va asigur ca au exact acelasi efect. Raspunse vanzatorul.
Jaques ezita putin dar in final accepta oferta propusa de vanzator.
Puse totul intr-o punga de hartie si pleca.
In drum spre casa vazu victimele razboiului incepand sa se umfle pe strazi.
I se paru la un moment dat ca il vazu pe tatal sau printre cadavre.
Era imposibil insa. Tatal sau nu se nascuse inca...cel putin nu in mod normal.
Jaques disparu...

Joi de Terbellius Alexandru

Mereu era la fel. Mereu, cand se nastea cineva sau cand o noua vietate lua nastere, era mare sarbatoare.
UzineleNu si Joi... erau inchise, cetatenii ieseau in strada, bucuria era in toi.
Nu si Joi...
In fiecare Joi cetatenii stateau in case, toti purtau cel putin doua din cele cinci sutane, apa rasarea iar.
Apa ii tinea in casa pe cetateni.
Joia nu venea posta, joia nu latrau cainii. Pe strazi era o liniste mai ceva decat in marile temple din sudul Rusiei.
Joia nu se naste nimeni...

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Mi-e drag soarele care intra pe fereastra cand eu ma tolanesc langa tine si sper ca asa adormit cum esti, o sa ma simti si-o sa intinzi o mana peste mine ca sa ma imbratisezi. Iar tu intotdeauna faci asta.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Un cerc vicios

Totul este un cerc vicios. Mai ales acasa.

Atat.


THE END

Mijlocul de Alexandru Terbellius

Era o zi innourata iar micul Demeter kirbici nu ajunsese inca acasa.

Era marti, o zi obisnuita de iarna in care multi oameni erau deja dezactivati sau, in cel mai bun caz, posedati de catre cei inca in functiune.

Pe alocuri mai cadeau cate un fulg doi de nea sau o sticla aruncata de la etajele superioare de catre vreun alcoolic cu probleme sociale.

Totul era normal. Nimic nu parea sa diferentieze aceasta zi de celelalte zile. karma era stabila....

Desi micul Demeter tragea cat putea de rotile scaunului cu rotile, acesta nu se misca si pace. Iar s-a blocat in mocirla. Iar vin cei cinci.

Ah, da! totul era normal...

THE END

08:33

Între timp, până m-am apucat eu să scriu s-a făcut 8:36 dar mi s-a părut mie că 8:33 sună mai bine.
Azi e ziua Luizei. 20.

Înainte

Înainte ca Bucureştiul să se apropie atât de mult de mine încât să mă atingă cu degetele lui translucide, să pună la grea încercare bagajul meu de vise, aşteptări şi dorinţe, înainte ca totul să se întample. Înainte de vremea marilor dezamăgiri voi îmbrăţişa cu entuziasm Bucureştiul, până când nu va mai rămâne nimic din imaginea lui nefastă şi-l voi teleporta într-un illo tempore al fiintei mele.

Tot înainte!

Nepasarea bat-o vina

Ce se intampla atunci cand in loc sa te astept pe tine, astept sa apara cineva mai bun ca tine? Ce se intampla atunci cand in loc sa vreau sa te fac sa razi, vreau sa rad eu, eu si numai eu? Vreau sa rad de fata cu tine si cu altii. Vreau sa rad in fata lumii intregi. Numai ca sa vezi ca daca tie nu-ti pasa, nici mie nu-mi pasa. Asa se iubesc oamenii, prin nepasare. Asa te iubesc. Si nu-mi pasa