Cine?

Azi ploua. Ba nu, e soare. Azi vreau sa fie soare. De ce sa fie soare? Pentru ca pot sa fac sa rasara Soarele. Cu o seringa pot sa cuceresc lumea. Cand te gandesti ca s-au batut atat in razboaie stupide si eu pot sa cuceresc lumea si sa fac Soarele sa se ridice; asta e cel mai important, ca pot sa fac ce vreau cu soarele. Dar de ce naiba sa iasa soarele?! Ca sa nu ploua! Si daca ploua uda plantele. Le uda cineva si pe ele. Oricum cred ca s-ar plictisi de moarte de ploaie. Cum m-am plictisit si eu.

Si spui ca seringa asta o sa ma faca fericita? Pare o companie placuta. Si tu imi pari simpatic. Spui glume bune. Uite frate ca pot sa zbor. Doar ca tu nu esti fratele meu. De fapt cine esti tu? Ah, nu asta e intrebarea buna. Iar am gresit intrebarea. De fiecare data gresesc intrebarea si ajung iar la tine. Cine sunt eu?! Alta intrebare proasta. As putea sa mor de gat cu glumele tale punand intrebari din astea stupide. Ai avut dreptate. Ma simt mai vie.

M-am plimbat pe strazi vreo doua zile. Doar doua pentru ca pe urmatoarele 15 nu mi le mai amintesc. M-am plimbat singura pana i-am intalnit pe cei care mi-au vandut fericirea. Mi-au vandut-o mie pentru ca eu eram nefericita si avem nevoie de ea. Mi s-a parut curios ca imi stiau numele. Toata lumea ma striga Nefericita. Am crezut ca ma iubeau. Dupa mult timp cineva ma iubea. Asta pana cand m-au uitat inchisa in camera cu pereti fosforescenti, cu mult praf alb pe jos si cu multi arici. Aricii erau mai draguti cu mine. Ma ajutau sa visez. Atunci mi-au luat fericirea si au vandut-o altcuiva.

Tot ce imi amintesc dupa aceea este imaginea fratelui meu impingand doi oameni care si asa deabea se tineau pe picioare. Apoi m-a luat in brate si mi-a spus ca a venit sa aiba grija de mine asa cum mi-a promis. A urmat o alta perioada pe care mi-o amintesc vag. Dar a fost linistita si alba. Mi-am amintit totusi ca am visat-o pe mama intr-o noapte. Mi-a spus multe. A zis ca a fost vina ei , ca a murit. Eu nu am crezut-o. Tata a venit si el sa ma vada de cateva ori. A plans, si-a cerut iertare. Stefan nu a mai plecat de langa mine. Cel putin umbra lui nu a facut-o. De cate ori am deschis ochii am simtit mirosul lui cald, ca atunci cand m-a luat din camera fosforescenta cu arici.

Acum imi place mai mult Soarele. Chiar si ploaia. Ploaia, trecatoare, ne ajuta sa apreciem Soarele.

Ceea ce m-a salvat a fost familia mea, dragostea lor. Fara ei mi-ar fi putrezit maruntaiele la oamenii care vand si cumpara fericire. Sa va spun un secret, cel mai pretios secret al meu. Am trecut prin multe pentru secretul asta asa ca as vrea sa-l pastrati bine si sa va ganditi des la el: Nu a fost fericire. A fost o minciuna de fericire. Adevarata fericire este in mijlocul familiei, cu parintii, fratii, surorile. Fericirea este cand ploua si POTI sa simti ploaia cu propriile tale simturi. Fericirea este cand poti sa gusti fiecare raza de soare. Fericirea inseamna sa nu pierzi nici o framitura din viata ta. Fericirea e viata alaturi de cei dragi tie si care te iubesc cu adevarat, familia. Sa nu uitati asta atunci cand cineva va da o seringa si va spune ca e o doza de fericire.